Guvernul României a adoptat o modificare importantă a legii rutiere. Șoferii agresivi vor putea primi amendă în baza imaginilor foto-video de amator, captate cu telefonul mobil sau cu o cameră de bord.
În prezent, abaterile rutiere nu pot fi constatate decât dacă sunt observate de un polițist sau în baza imaginilor înregistrate cu aparatură tehnică omologată.
Nici măcar comportamentul agresiv al șoferilor nu poate fi pedepsit, chiar dacă există imagini care demonstrează abaterea.
Însă, Guvernul României a decis să facă o modificare importantă a legii rutiere.
Astfel, autoritățile vor putea amenda șoferii care încalcă legea și în baza înregistrărilor de amator. Adică a pozelor sau filărilor de amator, realizate cu telefonul mobil sau cu o cameră de bord.
Șoferii vor putea fi sancționați și în baza unor înregistrări audio-video primite de polițiști de la alți participanți la trafic sau de la administratorii drumurilor publice, stabilește Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern.
„Polițistul rutier poate constata contravenția de adoptare a unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice […] și cu ocazia verificării sesizării formulate de un participant la trafic ce a perceput în mod nemijlocit și întâmplător efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul unui vehicul, a oricăreia dintre manevrele prevăzute la art. 54 alin.(2) și a surprins aceste manevre agresive într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”, se arată în proiectul adoptat în ședința din 28 iunie 2024.
Poliția Rutieră va pune la punct o platformă informatică unde vor fi încărcarea imaginile surprinse în trafic.
Imaginile pot fi utilizate pentru sancționarea celor care, de exemplu:
Înregistrarea audio-video sau fotografia trimisă poliției trebuie să cuprindă:
De asemenea, persoana care face sesizarea are obligația de a transmite numele, CNP-ul și datele de contact.
Totodată, va semna o declarație pe propria răspundere prin care își asumă că elementele transmise sunt reale și nu au fost modificate sau alterate în niciun fel.
În plus, polițiștii vor putea prelucra și datele de monitorizare a traficului rutier colectate de administratorii drumurilor publice de interes județean sau local cu ajutorul unor mijloace tehnice instalate pe drumurile pe care le administrează și, dacă este cazul, în baza lor să aplice sancțiuni șoferilor.